Planul Protal in practica

Iata-va ajunsi la momentul decisiv al punerii in practica a planului Protal. De aici inainte, stiti tot ce trebuie sa stiti pentru a-i intelege modul de actiune si pentru ca acele patru regimuri care il compun sa fie eficiente.

In acest preambul teoretic am incercat sa va fac sa intelegeti si ca oamenii nu sunt grasi din intamplare, iar surplusul de greutate de care sunteti preocupati si pe care astazi doriti sa-l reduceti este o parte din voi insiva, o parte pe care o refuzati, dar care este reflexul naturii voastre, psihologiei si deci identitatii voastre.

Acesta este rezultatul atat al genelor si predispozitiilor familiale spre ingrasare, cat si al trecutului vostru, atat al functionarii metabolismului, cat si caracterului vostru, atat al afectivitatii si al emotiilor, cat si, adesea, al acelui mod particular de a va folosi de placerea oferita de alimente pentru a atenua micile sau marile neplaceri ale vietii.

Adica, aceasta problema nu este atat de simpla pe cat se pare si explica de ce atatia altii si probabil chiar si voi insiva in trecut ati dat gres si de ce atatea regimuri s-au sfarsit fara rezultate.

Lupta impotriva unei forte atat de puternice si arhaice precum nevoia de a manca, o forta quasi-animalica ce vine din profunzimi, de neimblanzit, si care matura toate argumentele rationale, evident ca nu se poate baza pe o simpla cunoastere rationala a nutritiei, oricat de inteligenta ar fi aceasta, si pe speranta in autocontrolul supraponderalului.

Pentru a avea vreo sansa sa ne opunem violentei instinctului, trebuie sa-l batem cu propriile lui arme, cu mijloacele, limbajul si argumentele provenite din acelasi registru instinctual. Teama de boala, nevoia de apartenenta la un grup si de a se conforma criteriilor ce ne inconjoara provin din acest registru si sunt singurele ziduri instinctuale de aparare capabile astazi sa-l motiveze si sa-l mobilizeze pe cel gras, insa ele dispar la prima ameliorare, imediat ce imaginea se imbunatateste, cureaua se slabeste, oboseala urcatului pe scari scade.

Dar, pentru ca un regim sau mai bine zis un plan global sa aiba sansa de a fi adoptat si urmat de catre cel gras, el trebuie mai ales sa foloseasca un alt resort instinctiv, argumentul de autoritate.

Prin urmare, el trebuie sa fie formulat de catre o autoritate din exterior, o vointa care se substituie propriei sale vointe si care se exprima sub forma indrumarilor precise, nenegociabile, care nu fac obiectul unor interpretari si, mai ales, sunt mentinute sub o forma acceptabila suficient de mult timp pentru ca rezultatele sa fie durabile.

Am construit planul Protal pe redutabila eficienta a proteinelor alternative, adaptandu-l de-a lungul anilor profilului specific al celui gras, alcatuind o retea de indrumari infailibile, care canalizeaza si folosesc natura excesiva si pasionala a acestuia, eroismul si entuziasmul lui de inceput si care ii compenseaza inconstanta eforturilor.

De asemenea, am inteles din experienta ca, pentru o sarcina atat de complexa, nu era suficient un singur regim, prin urmare am modelat un plan in care, sub forma unui tot cuprinzator si coerent, se succed patru regimuri care se inlocuiesc unele pe altele pentru a nu-l lasa niciodata, niciun moment, pe cel gras singur cu tentatia si cu slabiciunea sale.

Prin urmare, este timpul sa descriu cum se desfasoara zilnic punerea in practica a acestui plan cu patru etape.

Postat de Marius Diaconu proprietarul site-ului La Slabit